Ne uităm uneori în urmă şi ne este extrem de greu să nu regretăm ceva. Eu una fac parte din categoria persoanelor care atunci când se uită în spate nu regretă ce au facut, ci ce nu au facut. Am fost întotdeauna prudentă, calculată, cu gandul la consecinţe, deci nu aş avea cum să regret ceva ce am facut din cauza unor repercusiuni neplacute, căci fie ele nu exista, fie am acţionat asteptându-mă la ele, deci acceptandu-le. Ce regret însă sunt lucrurile pe care nu le-am facut, sentimentul că era acolo spaţiu pentru mai multe lucruri, mai multe activităţi, mai multă acţiune, iar eu l-am lasat gol... Cineva mi-a spus recent ca e inevitabil acest sentiment, că oricum ne-am umple timpul, cu oricat de multe lucruri placute, niciodată nu vom putea face tot ce ne dorim. În consecinţă, odată cu trecerea timpului, vom ramane cu senzaţia că am fi vrut să facem nu-stiu-ce şi nu am reusit, cand, defapt, la momentul respectiv am facut exact ce ne doream.
Adevarul este că toate deciziile ne aparţin. Există constrângeri uneori, fie ele materiale sau circumstanţiale, dar în general e absurd să învinuieşti pe altcineva pentru deciziile pe care le-ai facut. Chiar şi atunci cand sacrifici ceva pentru altcineva, tot alegerea ta e. Puteai foarte bine sa nu sacrifici, dar ai ales să sacrifici pentru ca ţii mai mult la persoana pentru care ai sacrificat, decât la lucrul pe care l-ai sacrificat.
